Așa arăta fiica lui Vali Vijelie când era mică. Dar să vezi cum arată acum, la 20 de ani! E mai atrăgătoare decât Betty Salam și Carmen Minune la un loc! Imagini inedite cu fina lui Adi Minune:

0
708

Dacă Betty şi Carmen sunt foarte cunoscute, folosindu-se de notorietatea taţilor şi apărând mai mereu la televizor şi în presa tabloidă, nu acelaşi lucru se poate spune despre fiica lui Valentin Rusu – sau Vali Vijelie, cum îl ştie lumea.

Cati Rusu are 20 de ani şi un naş de cinci stele. Este vorba chiar despre Adi Minune, care a decis să îi pună finei sale numele de botez al soţiei, Cati Simionescu

Deşi are un tată celebru în toată România – chiar şi în rândul celor cărora nu le plac manelele -, Cati nu visează la o carieră în muzică.

Ci în una în lumea filmului. Ce-i drept, are toate şansele din lume, dacă ţinem cont de faptul că s-a transformat, în ultimii ani, într-o tânără foarte atragatoare.

Vali Vijelie este unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi de manele din România. Bărbatul a povestit într-o emisiune tv cum şi-a pierdut mustaţa. A făcut un pariu cu Minodora, mizând pe faptul că artista nu poate să facă zece ture de stadion, însă a făcut cincisprezece.

În acel moment, Minodora i-a cerut să îşi radă mustaţa şi a făcut-o în direct, iar de atunci nu a mai lăsat-o să crească.

”Am pierdut-o la un pariu cu Minodora. A zis că face zece ture de stadion şi i-am zis că nu poate. Am fost cu ea pe stadion, a făcut 15 şi am zis că-mi rad mustaţa în direct. Şi am făcut-o, iar de atunci n-am mai lăsat-o să crească”, a mărturisit Vali Vijelie.

Vali Vijelie provine dintr-o familie săracă, fiind crescut împreună cu fraţii şi sora lui de bunica lor. În timpul vacanţelor şcolare, era nevoit să muncească la o fermă de ambalat fructe din Giurgiu, ba chiar la munca câmpului, pentru a-şi asigura rechizitele şcolare.

Renumele de Vijelie provine de la vărul acestuia, Mircea Vijelie şi a devenit unul din cei mai buni cântăreţi de muzică de petrecere din România, prin muncă şi dăruire, mai ales între anii ’87-’00. Acum este unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi romi de manele din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here