Ce se întâmplă dacă faci dragoste cu o femeie însărcinată

0
84

De-a lungul anilor au existat foarte multe discuţii în legătură cu relaţiile intime din timpul sarcinii. Părerile au fost împărţite, iar cele mai multe dintre ele au fost susţinute din neştiinţă.

În cazul în care te-ai întrebat, dar nu ai avut curaj să îţi întrebi doctorul în legătură cu asta, iată care sunt câteva dintre cele mai comune întrebări în legătură cu acest subiect:

1. Avem voie să întreţinem relaţii intime în timpul sarcinii?
Cele mai multe femei care au o sarcină normală, continuă să facă asta într-un mod regulat, până când intră în travaliu.

Există, totuşi, nişte circumstanţe speciale în care vei avea nevoie să îţi modifici activitatea intimă.

Moaşa sau doctorul ar trebui să ştie dacă ai dezvoltat anumite complicaţii care nu îţi vor permite să îţi menţii viaţa intimă la un nivel normal. Dacă nu eşti sigură, întreabă-ţi doctorul.

2. Relaţiile intime afectează copilul?
Nu, un copil nu este afectat atunci când o femeie însărcinată şi partenerul ei fac dragoste.

Sacul amniotic şi muşchii puternici ai uterului protejează copilul, iar mucusul gros proteaja cervixul împotriva infecţiilor.

3. Poate o astfel de acţiune să declanşeze travaliul?
Dacă ai o sarcină fără riscuri, asta nu se poate întâmpla. Stimulii unei relaţii intime nu pot declanşa travaliul sau să cauzeze o pierdere de sarcină.

Totuşi, această situaţie poate să declanşeze contracţii foarte mici, dar acestea sunt temporare şi nu afectează cu nimic.

4. Simt femeile această activitate diferit în timpul unei sarcini?
Fie că interesul unei femei scade sau creşte în timpul sarcinii, se pare că acestea chiar simt diferenţe foarte mari.

Unele au parte de mai multă plăcere, altele nu, depinzând de fiecare persoană în parte.

Citește și:   3 zodii de bărbați care se poartă urât cu femeile – La început sunt lapte și miere, apoi sunt tirani!

Trupul tău este mult mai sensibil şi s-ar putea să simţi fiecare atingere mult mai intens, uneori mult mai mai intens decât ţi-ar plăcea.

Mai mult, aşa cum am spus şi mai sus, există posibilitatea să simţi câteva crampe abdominale.

5. Cele mai potrivite poziţii
Această activitate poate să provoace foarte tare cuplul, mai ales dacă femeia are o burtică destul de mare. Femeia trebuie să îşi anunţe partenerul în cazul în care nu se simte confortabil, chiar dacă este ceva ce obişnuiau să facă împreună.

Dacă femeia simte că se este incitată, dar nu îi place acţiunea în sine, ar trebui să vă gândiţi la alte activităţi erotice. Un cuplu trebuie să experimenteze şi să facă ajustările potrivite.

Ţine-ţi minte: există mai mult decât partea fizică atunci când vine vorba despre partea intimă.

6. Unele femei au libidoul crescut în perioada sarcinii. Este normal?
Există foarte multe păreri împărţite când vine vorba despre libidou şi fiecare persoană în parte este diferită.

Unele femei chiar îşi doresc mai multă activitate, în timp ce altele nu au absolut nicio dorinţă în această privinţă. Mai mult, apetitul poate avea fluctuaţii în funcţie de perioada sarcinii, dar şi în funcţie de emoţiile femeilor.

Femeile se pot simţi obosite, cu o stare ciudată, ameţite sau pot avea stări de greaţă care să le afecteze dorinţă, mai ales în primul trimestru al sarcinii. Nu este anormal pentru acestea să se simtă copleşite de situaţie.

Nu este, de asemenea, ieşit din comun că dorinţa să reapară în cel de-al treilea trimestru, în particular în ultimele două luni ale sarcinii. În acest moment, burta femeii poate să fie prea mare, aceasta poate că nu se mai simte atrăgătoare, depinde de fiecare persoană în parte.

Citește și:   10 diferențe dintre PRIETENII BUNI și PRIETENII TOXICI

Discută cu partenerul tău şi explică-i fiecare stare pe care o ai. Este crucial să comunicaţi de fiecare dată când aveţi ocazia şi să vă susţineţi reciproc.

7. Poate sarcina mea să afecteze dorinţa partenerului?
Cei mai mulţi bărbaţi îşi găsesc partenera la fel de atrăgătoare, sau chiar mai atrăgătoare în timpul sarcinii. Totuşi, există multe situaţii în care aceştia nu mai au aceeaşi dorinţă, în special dacă se tem de apariţia unui copil.

Aceştia sunt puţin mai reticenţi, în special din frică de a nu răni copilul. Dacă acesta este şi cazul tău, îi poţi face o programare la medic unde poate să fie asigurat că totul este în regulă.

Cel mai important este să vorbeşti despre fricile şi anxietăţile tale, dar şi despre nevoi şi dorinţe. Comunicarea deschisă poate să stingă foarte multă tensiune şi să îţi permită să te relaxezi, să te bucuri de partener.

8. Cum pot face femeile însărcinate relaţiile intime mai interesante?
Încearcă să găseşti o poziţie care îţi este confortabilă, deşi asta este din ce în ce mai greu atunci când burta ta devine din ce în ce mai mare. Spre exemplu, poziţia misionarului este aproape imposibil de încercat.

Pentru mai multe exemple, accesaţi link-ul de mai jos:

Perioada sarcinii ar trebui să fie una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa unei femei, mai ales dacă este lipsită de probleme şi de griji. Tocmai de aceea este indicat să ai curaj să vorbeşti cu medicul tău despre curiozităţile tale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here