Ultima oră! Tragedie în sportul românesc: a murit în accident! Previziunea clarvăzătoarei Carmen Harra s-a adeverit? Dumnezeu să-l odihnească!

0
1351

Ultima oră! Tragedie în sportul românesc: a murit în accident! Previziunea clarvăzătoarei Carmen Harra s-a adeverit? Dumnezeu să-l odihnească!

Tragediile se țin lanț pentru români, la sfârșit de 2017. De data aceasta drama nu s-a petrecut în lumea artistică, ci în cea a sportului. Unul dintre cei mai apreciați voleibaliști și-a pierdut viața.

Lucian Mătușoiu, în vârstă de 54 de ani, era fost voleibalist la Universitatea Craiova, el a decedat în urma unui accident rutier grav care a avut loc în localitatea Butoiești, din județul Mehedinți; din păcate se pare că accidentul a fost provocat de adormirea la volan a sportivului în timp ce se deplasa din direcția Strehaia – Filiaşi.

Lucian Mătușoiu locuia în Anglia, însă tragedia s-a petrecut în drum spre casă. Fostul sportiv va fi condus pe ultimul drum marți. „Este o pierdere grea pentru voleiul craiovean, dar mai ales pentru mine, pentru că am fost cu el împreună din clasa a cincea, apoi, la juniori, la facultate. Nu ştiu ce să mai zic”, a spus Dan Pascu, fost coleg cu Lucian Mătuşoiu.

Lucian Mătuşoiu a fost unul dintre jucătorii emblematici ai Universității Craiova, coleg cu Nicu Stoian, Marcel Zlotea, Dănuţ Pascu și mulți alții. După ce a încheiat cariera de sportiv de performanţă a rămas în fenomen, ocupând banca tehnică a mai multor formaţii din campionatul intern, potrivit gds.ro.

Dumnezeu să-l odihească în pace!

,,… va muri într-un accident rutier” a spus Carmen Harra, în momentul în care îi avertiza pe Români că șirul tragediilor nu s-a oprit cu Regele Mihai.

Adevăratul mesaj pe care-l avea scris în palmă Magdalena Șerban, criminala de la metrou! Avem dovezile, pozele din arest cu palma femeii: ,,Ți-a furat bărbatul, TCI, am…”

Magdalena Șerban, criminala de la Dristor, a șocat o țară întreagă după ce a cauzat o tragedie: a împins-o pe Alina Ciucu în fața garniturii de metrou. Încă există multe mistere referitoare la fapta criminalei, iar unul dintre ele este mesajul pe care se presupunea că făptașa îl avea scris în palmă.

În momentul în care era arestată, mesajul pe care îl avea scris Magdalena în palmă era următorul: ,,Ti-a furat barbatul, TCI, am confundat…”. Un medic psiholog a precizat că acesta poate să fie mesajul unei psihopate: ,,Poate sa fie mesajul unei psihopate. Un motto sau o conversatie cu o persoana imaginara. TCI nu stim ce inseamna, sunt niste initiale pe care nu le putem decodifica”, potrivit wowbiz.ro.

Jurnalistul Ștefan Stroe a precizat: ,,Este foarte inteligenta, scrie si corect, este foarte atenta. Se vede dupa cum se pregateste, cum isi pune la cale atacul. Si prin faptul ca la primul atac ea striga ca i-au furat banii si a incercat sa dea vina pe victima”.

O altă informație puțin cunoscută publicului este aceea că făptașa de la Dristor a locuit în Centrul de Noapte Sfântul Ioan din Capitală în perioada 22 septembrie-18 octombrie. Directoarea căminului a făcut declarații despre comportamentul criminalei în timpul șederii sale acolo, și a precizat că părea o persoană extrem de îngrijită. Iată ce precizări mai face despre Magdalena Șerban:

„Nu au remarcat nimic angajatii Adapostului de Noapte Sfantul Ioan. A accesat serviciile Adapostului de Noapte in perioada 22 septembrie – 18 octombrie, cu anumite nopti in care nu s-a prezentat la centru. A fost depusa o cerere in nume propriu si extrem de coerenta la momentul respectiv. Pentru persoanele care detin un act de identitate, este obligatorie prezentarea lui. In cererea de admitere la Centru scrisese ca tocmai se intorsese din Spania si nu detinea banii necesari acoperirii unei chirii, precum si faptul ca nu se poate intoarce la adresa domiciliului, intrucat familia ei este compusa din multi membri si stau intr-o singura camera.

Era o persoana extrem de ingrijita din punct de vedere al vestimentatiei si igienei personale. Nu exista niciun incident pe perioada sederii Magdalenei Şerban in Centru. Exista in fisa de evaluare o rubrica in care sunt mentionate veniturile de care beneficiaza persoana si nu are un venit constant. Din fisa psihologica, a reiesit ca orientarea era corecta, dispozitia apatica, randamentul usor diminuat si ritmul si fluxul verbal normal”.

Iată imaginea cu mesajul pe care nu mulți îl pot desluși:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here